O seară de suflet, o seară de dragoste – concertul lui Franco Midiri la Chişinău

După o perioadă de aşteptare, chişinăuienii au avut posibilitatea de a savura plăcerea unui concert de excepţie al celebrului cîntăreţ italian Franco Midiri. Laureat al Festivalului Melodiei de la San Remo (festivalul internaţional de muzică uşoară care i-a adus renumele), Franco Midiri a inclus în turul său de caritate, dedicat copiilor şi adulţilor ce se află în situaţii dificile, şi oraşul Chişinău.

Concertul cu genericul „Citeşte printre rînduri, căci SPERANŢA e scrisă cu litere mari” a avut loc la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”. Pe parcursul serii artistul a evoluat şi a dat dovadă de multă empatie, pasiune pentru acţunea de caritate întreprinsă, şi a comunicat cu spectatorii. Mesajul său a fost transmis din tot sufletul, prin intermediul pieselor sale, vocii fermecătoare şi a contactului permanent cu publicul.

Atmosfera magică a serii a fost redată de către o introducere absolut irepetabilă şi foarte elegantă, prin intermediul primei piese interpretate, fiind urmată de celebre şlagăre italiene, piese proprii, şi de acompanierea artiştilor locali. Publicul a fost receptiv, au aplaudat toată seara şi au cîntat mult îndrăgitele cîntece împreună cu Franco Midiri.

Fundaţia Filantropică Medico-Socială „Angelus Moldova”, Hospice „Angelus” aduce cele mai sincere mulţumiri interpretului Franco Midiri, care si-a dedicat timpul, talentul si s-a oferit cu generozitate să cînte pentru Hospice.

Aducem mulţumiri speciale administraţiei Filarmonicii Naţionale, partenerilor media care au promovat evenimentul şi au reflectat momentele cele mai frumoase ale serii.
 

 
[24-05-2010]
© Angelus Moldova